54 total views, 4 views today
Preoţi şi credincioşi din mai multe parohii ale Protopopiatului Sălişte organizează, în perioada 20-29 octombrie, mai multe manifestări duhovniceşti şi culturale dedicate împlinirii celor zece ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei.
Prima manifestare a avut loc miercuri, 20 octombrie, la Biserica „Sfânta Treime” din Răşinari, unde marele ierarh slujea adesea şi unde a fost înmormântat. Un sobor de preoţi condus de protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, a adus aici de la Catedrala mitropolitană din Sibiu racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, pentru ca toţi credincioşii prezenţi să se închine şi să aducă cinstire ocotitorului Transilvaniei. Preoţii au săvârşit mai apoi slujba Sfântului Maslu.
„Trăim o mare bucurie pentru că se împlinesc zece ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu ne-a făcut un mare dar, acela de a purta prin parohiile Mărginimii Sibiului racla cu capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, pentru a ne închina, pentru a ne ruga lui Dumnezeu şi pentru ca, prin rugăciunile Sfântului Andrei Şaguna şi ale Sfinţilor Mărturisitori din Transilvania, să coboare Dumnezeu mila Sa peste noi şi să ne vindece de boala această necruţătoare. În această perioadă, în parohiile din Răşinari, din Gura Râului, din Orlat, din Poplaca, din Cristian, din Mag, din Tilişca, Sălişte şi Rod vom săvârşi Taina Sfântului Maslu, ne vom închina capului Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi tot un dar din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu este oferirea unei icoane a Sfântului Andrei”, a spus părintele Petru-Toader Damian, potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Ardealului.
Prin aceste manifestări, preoţii şi credincioşii din Mărginimea Sibiului aduc cinstire celui care a reînfiinţat Mitropolia Ardealului şi a păstorit aici în vremuri grele pentru românii din Transilvania.


