40 total views, 4 views today
Statuia baronului Samuel von Brukenthal a fost vandalizată în cursul acestei dimineți.
„În jurul orei 8, Poliția Locală Sibiu a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, azi, în jurul orei 6, conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, o persoană de sex masculin ar fi aruncat cu o substanță ce pare a fi vopsea pe statuia înfățișându-l pe Samuel von Brukenthal instalată în Piața Mare din municipiul Sibiu”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ca urmare a investigațiilor preliminare efectuate, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis o anchetă penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de distrugere, în prezent fiind în derulare cercetări în vederea identificării persoanei în cauză și aplicării măsurilor legale în consecință.
Statuia, dezvelită de Iohannis
Statuia a fost dezvelită de președintele României, Klaus Iohannis, acum aproape o lună.
Statuia este turnată din bronz, fiind realizată de artistul orădean Deák Árpád, și cântărește aproape 700 de kilograme. În plus, soclul de 60 cm este de piatră, de origine vulcanică, cântărește patru tone și a fost realizat la Miercurea Ciuc.
“Noi avem o vorbă: „Omul sfințește locul”. Sunt convins că sunt mulți astfel de oameni și contribuția lor reprezintă fundația pe care se poate ridica o comunitate în care tinerii să-și găsească împlinirea. Ne bucurăm de faptul că România este deseori reprezentată în Europa și în lume prin comorile lăsate Sibiului de Samuel von Brukenthal. La rândul nostru, trebuie să lăsăm generațiilor viitoare o țară mai bogată, mai curată, o societate educată, aptă să-și fructifice marile atuuri și oportunități. Fie ca moștenirea lui Samuel von Brukenthal să ne fie pe mai departe izvor de inspirație și energie, pentru a face din educație și din cultură piloni naționali care să susțină o tot mai accelerată dezvoltare a României!”, a spus Klaus Iohannis, la ceremonia din Piața Mare.
Amplasarea statuii baronului în centrul orașului a stârnit revolte în rândul unor sibieni și nu numai. În cadrul unui protest de amploare, organizat de Asociația „Calea Neamului”, au fost prezente sute de persoane, printre care solista de muzică populară Veta Biriș, Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului, și senatoarea Diana Șoșoacă. Organizatorii protestului au primit o amendă de 10.000 de lei.


