Minor internat în spital, după ce a fost bătut de un bărbat din Veștem

 102 total views,  4 views today

Un minor de 15 ani a fost transportat la spital, după ce a fost lovit de un bărbat din Veștem, pe fondul unor neînlegeri legate de pășunat.

„La data de 3 octombrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Veștem, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În fapt, bărbatul este bănuit că, în dimineața zilei de 3 octombrie a.c., în jurul orei 09,00, în timp ce se afla în extravilanul localității de domiciliu, l-ar fi agresat fizic pe un minor, localnic în vârstă de 15 ani, pe fondul unor neînțelegeri legate de pășunat”, au explicat polițiștii.
În urma agresiunii, minorul a fost transportat la spital unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale suplimentare.
La aceeași dată, față de presupusul agresor s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, iar la data de 4 octombrie judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Persoana a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, iar crcetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.