Accident pe Calea Turnișorului. Un biciclist de 24 de ani, la spital

 44 total views,  4 views today

Un biciclist de 24 de ani, din Dolj, a fost lovit de o mașină, pe Calea Turnișorului. Incidentul s-a petrecut în timp ce șoferul ce conducea pe Calea Turnișorului a virat stânga spre strada Frigoriferului.

Conform polițiștilor, biciclistul circula spre Șoseaua Alba Iulia. Acesta este din Dolj și a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj ISU Sibiu.
„S-au acordat îngrijiri medicale bărbatului de aproximativ 24 de ani care a fost transportat la UPU Sibiu, conștient și politraumatizat”, a explicat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Șoferul este sibian și are 44 de ani.
În zona producerii accidentului nu sunt probleme de trafic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.