116 total views, 4 views today
Cu emoții și cu gândul la cei patru ani de școală care le-au adus note maxime la examenele naționale au venit, astăzi, la festivitatea de premiere, elevele de 10 ale Sibiului la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2021. Andra Radu și Adelina Șușu au obținut nota maximă la EN, iar Andra Săraru și Daria Covig nota 10 la BAC, cea din urmă neputând fi prezentă la festivitatea de premiere a elevilor de 10 pentru că a început studiile în Olanda.
Elevele au primit câte o diplomă, un trandafir alb și bani din partea Ministerului Educației Naționale.
La festivitatea de premiere ce a avut loc în incinta Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu au fost prezenți, alături de cele trei eleve, părinți și profesori care le-au îndrumat pașii în ultimii ani de studiu, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, printre care prof. Monica Munteanu, șeful IȘJ Sibiu, prof. Rodica Țălnariu și prof. Gheorghe Bârză, inspectori școlari generali adjuncți, prof. Daniela Muntean, inspector școlar, și cei doi directori ai instituțiilor de învățământ ce au dat elevele de 10, respectiv prof. Andra Tischer, de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, și prof. Gabriel Negrea, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Cele patru eleve premiate au fost Andra Radu și Adelina Miriam Șușu, de la „Lazăr”, care au obținut note maxime la Evaluarea Națională, și Daria Covrig și Andra Săraru, de la „Goga”, care au fost punctate cu nota 10 la BAC.
„Ce e mai minunat decât să sărbătorești o reușită?! Nici noi nu știm cum ați reușit să ajungeți la 10! Câteodată, îți pui problema: poate că mai trebuia să mai depui efort, alteori zici că a fost prea mare… Dar, la final, când vezi acolo pe o listă că apare un 10 curat, nu poți decât să spui: <Doamne, mulțumesc că exist într-o societate în care se apreciază rezultatele, munca, implicarea și responsabilitatea>. Și voi asta ați făcut! (…) Trebuie să vă gândiți că, de fiecare dată, alături de voi au fost părinți care v-au sprijinit și încurajat, cadre didactice care v-au ajutat și v-au spus, când a fost nevoie: <Poți, mergi mai departe!>. Sunteți dovada vie că actul educațional se întâmplă, că ne putem responsabiliza pentru învățare, că putem avea aproape școala, că îi putem avea aproape pe părinți, că putem găsi soluții de fiecare dată pentru redefinire, pentru acea redresare – iată că anul pandemic ne-a învățat cum putem să facem această reziliență să crească. Sunteți certificarea că acest lucru se întâmplă!”, a spus prof. Monica Munteanu, șeful IȘJ Sibiu.
Inspectorul școlar general al IȘJ Sibiu a precizat că cele două colegii ce au dat elevele de 10 la examenele naționale din acest an sunt școli responsabile, centrate pe elevi.
În plus, reprezentanții IȘJ Sibiu le-au transmis elevelor că le așteaptă la catedră, alături de colegii lor.
Gabriel Negrea: „E un efort foarte mare în spate!”
Prof. Gabriel Negrea, directorul CNGL, le-a mulțumit reprezentanților IȘJ Sibiu pentru premii și aprecieri.
„E un lucru extraordinar că aceste rezultate nu rămân în anonimat. E un efort foarte mare în spate, e o triadă care contează: elevul-părintele-profesorul. Dacă lipsește ceva din această triadă, nu funcționează nimic”, a spus directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Andra Tischer: „Scopul pe care ni l-am asumat de la bun început s-a concretizat!”
Prof. Andra Tischer, directorul CNOG Sibiu, a precizat că e mândră de rezultatele absolventelor de 10 la BAC și că „împreună cu CNGL, din nou, ne aflăm în fruntea liceelor de top din Sibiu. Vreau să mulțumesc nu numai absolventelor, dumneavoastră (n.r. IȘJ Sibiu), care sunteți permanent alături de noi, ci și cuvântului, faptului și stării care ne aduce pe toți împreună, și anume munca, devotamentul și pasiunea pentru ceea ce înseamnă educație. Iar faptul că aici ne aflăm cot la cot cu excelența înseamnă că scopul pe care ni l-am asumat de la bun început s-a concretizat! Vă promitem că vom face tot ce vom putea de astăzi înainte ca și la anul să ne regăsim în aceeași companie. Și peste doi, și peste trei ani. Și așa să ne ajute Dumnezeu!”.
La nivel național, 163 de elevi care au obținut media 10 la Bacalaureat şi 132 de elevi care au obținut media 10 la Evaluarea Naţională au beneficiat de aceste premii. Elevii de 10 la BAC au primit câte 3.000 de lei, iar cei cu notă maximă la Evaluarea Națională câte 1.000 de lei.


