50 total views, 4 views today
Maria Antoaneta Ciucă este printre cele 12 „Tezaure Umane Vii„, titlu acordat în urma unui proiect al Ministerului Culturii, ce urmărește salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Din cei aproape 75 de ani de viață, 71 i-a trăit cu costumul popular în mână. Mărturisește că la 14 ani a cusut prima ei ie întreagă, iar pasiunea pentru tradiție a moștenit-o de la mama sa. Începutul artei sale a fost marcat de greutăți, fiind nevoită să pună andreaua în mână și să lucreze. Când avea numai doi ani, tatăl său a devenit deținut politic, iar mama sa, rămasă singură cu doi copii, a trebuit să câștige pâinea pe care să le-o pună pe masă. A ales ce iubea mai mult: costumul popular. Văzând-o pe mama sa, Maria Ciucă a luat andrelele pentru prima oară în mâini când avea patru ani, iar de atunci nu s-a mai desprins de confecționatul veșmintelor populare.
Povestea Mariei Antoaneta Ciucă este tristă, după cum mărturisește aceasta. „Dar frumoasă!”, completează imediat.
S-a născut în Poiana Sibiului în 4 noiembrie 1946, iar doi ani mai târziu tatăl a fost răpit din sânul familiei, devenind deținut politic și închis preț de 11 ani. În tot acest timp, a rămas cu sora și mama ei, iar împreună au răzbit și au depășit cu bine cea mai grea perioadă a vieții sale. „Am avut o situație mai deosebită în familie. Când aveam eu doi ani, mama a rămas cu mine și cu sora mea. Atunci, nu avea multe posiblități să ne crească. A început să coasă ii cunoscuților, vecinilor. Eram două surori atunci, mai târziu s-a născut fratele nostru. Tata a fost închis politic 11 ani. Lucra toată ziua să trimită pachete, să ne crească pe noi… Așa am început. De la 4 ani deja știam tot, știam să lucrez cu andrelele, să fac șosete de lână. Prima dată am făcut o bentiță. Din cauză că nu aveam cu ce ne încălța, îmbrăca, mama ne zicea: „Dacă rămâneți acasă și nu vă duceți la joacă, vă învăț să coaseți! Nu aveam vreo sursă de venit. Noi am ajutat-o. După ce s-a întors tata, el a mai trăit numai nouă ani și a plecat la îngeri…”, povestește Maria Ciucă.
În timp ce era elevă în ciclul gimnazial, a fost observată de un angajat în domeniul culturii, stând la poarta casei și lucrând cu andrelele. Atunci, a fost invitată alături de mama ei la primul târg dedicat creatorilor populari, în Muzeul ASTRA. Astfel, a început să se îndrăgostească și mai tare de această artă în care pune, pe lângă multă iubire, și pasiune și recunoștință.
Ulterior, a urmat cursuri în domeniul economic în Alba-Iulia. „Și de aici am ieșit vânzătoare. Am stat un an vânzătoare, după care, văzând că mă descurc, m-au promovat contabilă. Fusesem repartizată în județul Alba, dar m-au mutat, ulterior, în Poiana Sibiului”, spune creatoarea populară.
Colecție de aproape 150 de ii
După 35 de ani de muncă în birou, s-a retras și mai mult în atelierul său în care prind viață ii ce ajung în toate colțurile țării și chiar peste granițe. Astăzi, mulți mărgineni și turiști îi trec pragul pentru a pleca cu o ie de la ea acasă. În prezent, există și un dosar depus la UNESCO pentru ca ia românească să fie inclus pe lista obiectelor recunoscute, el cuprinzând, printre altele, și ia din Poiana Sibiului, renumită datorită Mariei Ciucă.
Maria Ciucă are, acasă, o colecție de aproape 150 de ii, iar cea mai veche cămașă are peste un secol, fiind gândită de străbunicul său și creată de mătușa ei.
Tradiția familiei este dusă mai departe de fiica ei, Claudia Maria Bîja, și nepoata Ruxandra, care o însoțesc la târgurile și festivalurile ce au loc în România. „Când putem, răspundem invitațiilor din toată țara!”, adaugă creatoarea populară.
Morcovii, secretul pentru o vedere bună
Potrivit acesteia, secretul în această artă este și vederea. Maria Ciucă povestește că soțul ei îi pregătea, întotdeauna, morcovi pe care să îi consume în timp ce lucra, „ca să am vedere bună! Așa făcea!”, după cum precizează.
Cum a primit vestea titlului „Tezaur Uman Viu”
În ceea ce privește aflarea veștii că a fost inclusă pe lista „Tezaurelor Umane Vii”, spune că a primit-o cu mare bucurie și emoție: „Eu tot Maria sunt! (n.r. răspunde emoționată). M-au sunat de la Muzeu, că ei au depus dosarul! Am fost tare bucuroasă! E mare lucru și mă bucur că s-a procedat așa! E bine să prețuiești omul cât e în viață! Tot ce primesc acum consider că e o răsplată pentru viața grea pe care am trăit-o… Viața grea din copilărie…”.
De curând, aceasta a vizitat și „Memorialul” de la Sighet, unde, printre lacrimi, a zărit fotografia mamei sale. „Era îmbrăcată în costum popular. Am plâns… Acum mi s-a cerut și o poză cu tata, că nu aveau. Sigur o să fie pus și el acolo…”, spune Maria Ciucă.
Creatoarea populară este rară la vedere când nu e prezentă la evenimentele culturale. Mărturisește că doarme doar șase ore, iar restul timpului și-l petrece în atelier. „Am foarte mult de lucru! Va trebui să mai trăiesc! Am zis că am comenzi cât pentru cinci ani! Sper să îmi ajute Dumnezeu să le duc la îndeplinire…”, conchide Maria Ciucă.
Muzeul ASTRA a înscris dosarul în program
Dosarul creatoarei populare a fost depus în acest program de Muzeul ASTRA.
“Armonia formelor, a poziționării delicatelor motive și a culorilor, muzicalitatea alternanțelor de alb și negru cu accentele de auriu te îndeamnă să deosebești în lucrările meșterei Maria Ciucă o parte din spiritualitatea locurilor, a cerului, a plaiurilor în care trăiește, te îndeamnă parcă să-i confirmi încă o dată talentul năvalnic, copleșitor, inventivitatea uluitoare și dragostea pentru tradiție. Maria Ciucă a început să lucreze de mic copil, alături de mama și sora ei. Bună cunoscătoare a cusutului și a confecționării portului popular, dar și a tradițiilor specifice zonei, și-a creat în timp un stil propriu de abordare a lucrărilor realizând un echilibru perfect între modelele vechi și cele noi fără a împieta cu nimic tradiția”, spun reprezentanții Muzeului ASTRA.
Potrivit acestora, Maria Ciucă a început să fie promovată începând cu anii ’80, de Muzeul ASTRA în cadrul Târgului Creatorilor Populari, primind o serie de distincţii. În 1995, i s-a acordat diploma de membru al Academiei Artelor Tradiţionale. De asemenea, de-a lungul timpului, a participat la numeroase târguri, festivaluri și expoziții în țară și în străinătate. Însoţită mereu de fiica Claudia Maria Bîja și nepoata Ruxandra Maria Bîja, cărora le-a transmis mai departe tradiția moștenită, promovează împreună meşteşugul cusutului prin demonstraţii și povești menite să încânte vizitatorul și să îi deschidă sufletul pentru „a nu lăsa de piară costumul nostru național”.
“Talent viguros, cu resurse nebănuite Maria Ciucă rămâne neîntrecuta păstrătoare a vechilor taine ale cusutului beatei, ciocănelului, barbur-ului, al croirii și încrețirii fustei sau albăstririi pânzei”, mai arată Muzeul ASTRA.
Adrian Iovi: “Mi-aș dori mult ca cineva să îi continue tradiția!”
Toți consătenii săi o cunosc pe Maria Antoneta Ciucă. Știu că, zi și noapte, trudește în atelierul său pentru a crea costume tradiționale pe care sibienii și nu numai să le poarte cu mândrie oriunde merg.
Adrian Iovi, primarul din Poiana Sibiului, mărturisește că reușita femeii este, de fapt, și succesul comunei.
“Ne bucurăm foarte tare pentru această reușită! Mi-aș dori mult ca cineva să îi continue tradiția. Cu siguranță, acest titlu pe care l-a obținut doamna Maria Antoneta Ciucă ne va ajuta și la promovarea turistică a comunei, a Mărginimii Sibiului și nu numai. O cunoaștem, e un brand în Mărginime, știm că stă în atelier zi și noapte și are un talent deosebit. Pentru această artă, trebuie să ai multă răbdare, precizie și ochi buni. Soțul ei îmi povestea că aveau o grădină plină cu morcovi. Îi ducea în atelier morcovi să consume, că o ajutau să aibă o vedere bună”, spune Adrian Iovi.
Programul “Tezaure Umane Vii”, implementat de Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, urmăreşte salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Programul vizează identificarea şi recunoaşterea la nivel naţional a celor care sunt creatori şi păstrători ai valorilor tradiţionale şi care fac, prin talentul şi efortul lor, dovada caracterului excepţional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind,astfel, la asigurarea viabilităţii acestuia în cadrul comunităţilor.
