30 total views, 4 views today
Sâmbătă și duminică, în intervalul orar 6 – 10, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat acțiuni punctuale în zona kilometrului 247 a Autostrăzii A1, la ieșirea spre Mediaș, în vederea prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Cu această ocazie, au fost reținute șapte permise de conducere, toate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.450 de lei, pentru abateri constatate privitor la folosirea luminilor de întâlnire, portul centurii de siguranță, deplasare pieton pe partea carosabilă și altele.
„De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, a fost depistat un conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, caz în care au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

