Un pilot și-a pierdut viața în urma unui accident grav la Raliul Iașiului. Sebastian Barbu: „Odihnește-te în pace, prieten bun…”

 32 total views,  4 views today

Un accident grav a avut loc, sâmbătă, la Raliul Iașiului. În urma evenimentului rutier, pilotul Adrian Răspopa și-a pierdut viața, pe a doua probă specială de la Raliul Iașiului.

Transportat cu elicopterul la Spitalul Județean de Urgență, acesta a fost operat, însă, din cauza rănilor grave, nu a mai putut fi salvat.
Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei.
„Conducerea Federației Române de Automobilism Sportiv, prezentă la fața locului, este în aceste momente alături de cei apropiați lui Adi și de sportivi în zona creată pentru Parcul Închis unde se păstrează un moment de reculegere. La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanțele și modul de intervenție la locul accidentului. Odihnește-te în pace, Adi!”, au transmis reprezentanții Federației Române de Automobilism Sportiv.
Pilotul sibian, Sebastian Barbu, se număra printre participanții la Raliul Iașiului.
„Un moment cât se poate de trist… Cele mai grele și mai dificile vorbe pe care le poate spune o ființă umană. Odihnește-te în pace prieten bun… Sper să fie un semnal de alarmă pentru toți cei din lumea curselor!”, este mesajul lui Barbu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.