102 total views, 4 views today
Un tânăr de 22 de ani din Brădeni este cercetat penal după ce a fost surprins de polițiști, la volan, drogat.
„La data de 26 august a.c., în jurul orei 08,30, în orașul Agnita, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Brădeni. Aflat într-o stare de agitație și incoerență, tânărul a refuzat testarea cu aparatul Drugtest, dar a acceptat însoțirea la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și prezenței substanțelor psihoactive în organism”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau/și a substanțelor psihoactive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
