Cod portocaliu de ploi și vânt, în județul Sibiu, până mâine dimineață

 86 total views,  4 views today

Județul Sibiu se află sub cod portocaliu de ploi și vânt până mâine dimineață. Acesta intră în vigoare astăzi, la ora 12, și este valabil până mâine, la ora 8.

Conform meteorologilor, codul portocaliu va consta în instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări de vânt și cantități de apă ce vor depăși în intervale scurte 30 – 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50 – 70 l/mp.
Reprezentanții ISU Sibiu transmit, în acest context, câteva recomandări: întrerupeți orice activitate în aer liber; intrați în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism; închideți ferestrele şi uşile; parcați autoturismul în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
„În contextul creșterilor de debite pe mai multe cursuri de apă din țară, atragem atenția populației din zonele vizate să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora. Totodată, recomandăm cetățenilor să curețe rigolele din apropierea locuinței pentru facilitarea scurgerii normale a apei”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.