Bărbat din Brateiu, fără permis și beat criță la volan

 42 total views,  4 views today

Un bărbat de 45 de ani din Brateiu este cercetat penal, după ce a condus fără permis și a băut bine înainte de a urca la volan.

„La data de 2 august a.c., în jurul orei 15,20, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Hermann Oberth de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Brateiu. Polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat”, arată Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Având în vedere cele constatate, polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.