72 total views, 4 views today
După un an de pauză, Festivalul „Bujorul de Munte” a revenit la Gura Râului binecuvântat de apariția succesivă a două curcubeie. Cu joc, cântec, gastronomie tradițională și multă voie bună, gurenii și-au celebrat, pentru a 17-a oară, datinile. După o primă repriză de ploaie, a apărut un curcubeu, care a fost urmat, la doar câteva minute, de un alt ropot, la finalul căruia cei prezenți au putut vedea o nouă apariție colorată a fenomenului despre care se spune că prevestește vremuri bune. Festivalul a început astăzi, la ora 18, iar prima zi s-a încheiat în jurul orei 22.
Emoții mari pentru artiști și public la cea de-a 17-a ediție a evenimentului ce poartă numele bujorului ce înflorește la aproape 2.000 de metri altitudine, în Vârful Cindrel.
Chiar dacă vremea nu a fost favorabilă pe tot parcursul primei seri a Festivalului, gurenii și oaspeții lor au învins, împreună, ploaia. De „ajutor” le-au fost și curcubeiele ce au răsărit, fastuos, pe cer. Spectatorii s-au adăpostit pe unde au putut, fie la terasele special amenajate, fie lângă sala de nunți din zona Festivalului, așteptând, cu nerăbdare, începerea manifestării culturale. „Uite că anul trecut nu a fost, dar acum ne dă Dumnezeu o ediție de neuitat!”, a spus unul dintre ei.

Ansamblul „Bujorul de Munte”, la un deceniu de activitate
După ce norii s-au potolit, Festivalul a început. Prima seară a evenimentului a adus în prim plan aniversarea Ansamblului „Bujorul de Munte”, ce sărbătorește, anul acesta, un deceniu de activitate. Condus de Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu, și coregraful Ioan Crăcea, dansator profesionist de aproape 20 de ani, Ansamblul a făcut spectacol, sâmbătă seară, pe scena de pe platoul în aval de baraj, unde au jucat chiar și câțiva dintre dansatorii primei generații a formației locale.
Evenimentul a fost prezentat de cunoscutul artist Traian Stoiță, fiu al satului, care a mărturisit că se simte onorat să fie gazda unei noi ediții a Festivalului.
„Sunt onorat că, iată, în acest an, Bunul Dumnezeu a făcut să fim din nou împreună aici, la ediția cu numărul 17 a Festivalului „Bujorul de Munte” de la Gura Râului. Ne-a fost dor să vă vedem aici în fața scenei, ne-a fost dor să fim împreună. E o ediție care debutează cu o primă parte anivsersară a Ansamblului „Bujorul de Munte” din Gura Râului. Spun acest lucru pentru că, anul trecut, când din nou ar fi trebuit să ne întâlnim, dar nu s-a putut, Ansamblul a împlinit zece ani de activitate. Apoi, activitatea a fost afectată de pandemie… Vorbim de peste 120 de copii și tineri care activează în acest Ansamblu. Aceștia au început să joace la Gura Râului, pentru că aici a început să joace și Ioan Macrea, cel care a făcut din jocul popular românesc, din jocul de la Gura Râului, momente artistice care au străpuns întreaga lume și ne fac mândri să fim gurăni”, a spus Traian Stoiță.
Și a început jocul…
„Aici, la poale de Cindrel,/ Unde Cibinul curge iute,/ Flăcăi și fete se-ntâlnesc/ Să joace dansul ca la munte./ Și joacă-n voie pentru voi,/ Că azi e zi de sărbătoare/ Și-n orice an, aici, la noi,/ Orice copil îi ca o floare./ Gătat în haine românești/ De mama lui cea bună,/ Să-l tot aplauzi, să-l tot iubești,/ Cu-a dragostei cunună”, a mai spus artistul.
Ansamblul „Bujorul de Munte” și-a început spectacolul pe scena Festivalului cu dansul mărginenilor, „ca la Gura Râului”. Zâmbetele, talentul și voia bună a copiilor și tinerilor artiști au fost răsplătite cu ropote de aplauze de către spectatori. „Foarte frumos! Sunt ai noștri!”, se aude o doamnă din primul rând.
Ansamblul „Bujorul de Munte” numără, astăzi, 126 de membri, cu vârste cuprinse între cinci și 32 de ani. Ionuț Răulea are 11 ani și spune că joacă de vreo patru ani. „Sunt elev aici, la școală. Am învățat foarte ușor să joc. Eu mai am o soră mai mică, de șapte ani, care de la anul va intra și ea în Ansamblu. Astăzi este ziua ei!”, ne-a spus tânărul artist.
Printre membrii Ansamblului care promite că îi va „ajunge” în performanțe pe Junii Sibiului se numără și Andreea Cîmpean. Are doar zece ani, dar o plăcere nemărginită să joace în fața gurenilor săi. „Când joc, mă simt ca și cum sunt eu, nu știu cum să explic…”, spune emoționată.
Unul dintre veteranii Ansamblului este Petru Conțiu, care face parte din prima generație a „Bujorului de Munte”. S-a alăturat ansamblului încă de la înființare și mărturisește că, pe atunci, nu cunoștea prea multe despre jocul popular. „Aveam 14 ani, dar mi-au plăcut dintotdeauna costumul popular și tradițiile de la Gura Râului. Astfel, am decis să duc aceste tradiții mai departe. Anii au trecut foarte repede și frumos. M-au îmbogățit sufletește foarte mult. Pe oriunde am umblat, am fost apreciați de publicul larg”, a spus Petru.
Primarul Gheorghe Călin: „Și mie îmi era dor…”
Gheorghe Călin, primarul comunei Gura Râului, și-a început discursul de pe scena Festivalului cu precizarea că i-a fost dor de sărbătorile organizate la ei acasă.
„Aș vrea să încep discursul meu cu o întrebare: vă era dor să vedeți acești dansatori pe această scenă minunată de la Gura Râului? Vă era dor de spectacol, de haine românești, de muzică de calitate, de gastronomie, de tot ceea ce pot oferi gurenii? Vă mulțumesc din suflet! Să știți că și mie îmi era dor și am făcut tot posibilul ca această manifestare să aibă loc în acest an. Era să fie majoratul Festivalului… Dar dacă Dumnezeu ne dă sănătate, cu siguranță la anul vom sărbători în număr și mai mare. Vă mulțumesc că în tot acest timp v-ați gândit la acești dansatori și la tot ce e e frumos la Gura Râului!”, a spus Gheorghe Călin.
Primarul a adăugat că autoritățile locale vor investi, în continuare, în tinerii din comunitate, pentru că astfel „investești în viitor”. „În acest Ansamblu am pus mult suflet de când a fost înființat și iată că, astăzi, acești minunați copii au reușit să ne reprezinte în toată țara și peste hotare”, a mai completat Gheorghe Călin.
Primăria și Consiliul Local Gura Râului au oferit Ansamblului „Bujorul de Munte” o diplomă de excelență la aniversarea unui deceniu activitate, în semn de apreciere a păstrării și promovării cu succes a cântecului și jocului popular, a tradițiilor din Gura Râului, devenind un ambasador cultural al Mărginimii Sibiului, în țară și în străinătate, sub atenta coordonare a coregrafilor Silvia Macrea și Ioan Crăcea.
Silvia Macrea: „Duc mai departe un vis frumos…”
Silvia Macrea, cea care crește „micii bujori” din Gura Râului, alături de Ioan Crăcea, a subliniat faptul că aceștia duc mai departe un vis frumos, izvorât, de fapt, din visul frumos al tatălui său.
„Sunt 11 ani de când ne ocupăm de acești tineri, de acești copii minunați din Gura Râului pentru a-i învăța ceea ce are mai frumos poporul român: tradiția dansului popular românesc și, mai precis, tradiția dansului popular din Gura Râului – zic eu -, cea mai frumoasă zonă din țară, în care s-a născut, în urmă cu 77 de ani cea mai frumoasă poveste a Ansamblului Junilor Sibiului. De aici a plecat, de fapt, povestea Junilor Sibiului. Și eu sper ca acest colectiv artistic care este foarte tânăr să ducă mai departe această frumoasă tradiție a jocului popular din Gura Râului. Ei duc mai departe un vis frumos, un vis frumos al tatălui meu, un vis ce se numește dansul popular din Gura Râului”, a spus Silvia Macrea.
Moment de reculegere pentru Darius
Managerul CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu și coordonatorul Ansamblului „Bujorul de Munte” de la Gura Râului, a amintit și despre micuțul gurean ce a dansat, astăzi, din ceruri: „În această săptămână, din păcate, a plecat dintre noi un membru al Ansamblului care a dansat astăzi printre îngeri. Darius a suferit un tragic accident. Și-a dorit foarte mult ca astăzi să fie pe scenă și vreau, împreună cu toți colegii, să ținem un moment de reculegere în amintirea lui…”.
Cină ca la stână și spectacol alături de artiști de renume
În prima zi a Festivalului, „Cina ca la stână”, cu preparate ca în Mărginimea Sibiului și în Gura Râului, printre care cocoloșul cu brânză, tocana de oaie și sărmăluțe în foi de varză, a fost completată de artiștii care au susținut spectacole pe scena evenimentului.
Atmosfera a fost întreținută de spectacole folclorice, susținute de Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte”, cu soliștii Mihaela și Maria Câmpean, Ioana Brad, Ioan Răulea, Ileana Conțiu, Maria Lepindea, Camelia Cosma Stoiță și Traian Stoiță.
De asemenea, pe scenă a urcat Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, alături de soliștii Robert Pumnea, Geanina Gavrilă, Răzvan Năstăsescu și Adriana Anghel, iar invitați speciali au fost Ilie Medrea, Aurora și Săndel Mihai, Sebastian Stan și Mariana Anghel.
„Este o binecuvântare pentru noi și îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru asta. Îl rugăm să ne dea sănătate și să facă în așa fel încât să ne întâlnim și anii viitori, pentru că foarte multă lume întreba de acest eveniment. Tuturor le-a fost dor, artiști, public. Mă simt acasă aici, la Gura Râului. Aici am crescut, la bunici. Aici se bucură fetița mea de bunici, aici este Raiul nostru, oaza noastră de liniște și locul în care ne încărcăm bateriile pentru a face față unei săptămâni întregi. Nu știu dacă mai e vreun sat – cel puțin în județul Sibiu – unde să fie atâția îngeri. Eu așa îi văd. Sunt deosebiți, copii talentați, părinți minunați, mame și bunici minunate care îi îmbracă așa, parcă luându-se la întrecere, cât mai frumos românește”, ne-a spus Camelia Cosma Stoiță.
Junii din Gura Râului dau startul zilei de mâine
Duminică, sărbătoarea „Bujorului de Munte” continuă de la ora 12, când gurenii își vor primi oaspeții în centrul comunei, unde junii din Gura Râului vor juca așa cum știu mai bine.
De la ora 13, Festivalul se mută, până seara, pe scena în aval de baraj. Aici, startul petrecerii va fi dat de Ansamblul Folcloric Profesionit “Cindrelul – Junii Sibiului” și soliștii Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Sînziana Ștefan, Tudor Furdui Iancu, Izabela Tomiță, Daria Gâdea, Alina Pinca și Ovidiu Homorodean.
La Gura Râului vin și oaspeți din Cluj-Napoca, prin Ansamblul Folcloric “Dor Transilvan”, care va face spectacol alături de Iulia Bucur.
Spre finalul programului, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Stana Stepanescu și Dumitru Teleagă vor susține recitaluri.
Sponsorul evenimentului este Cricova, acțiunea fiind cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu. Partenerii proiectului sunt Asociația de Înfrumusețare a Comunei Gura Râului, RPL Ocolul Silvic Gura Râului, Asociația Pensiunilor Turistice Gura Râului și SC Heineken România.



