94 total views, 4 views today
Comuna Gura Râului va avea, din 1 august, un nou preot paroh. Ceremonia de instalare în funcție a părintelui Daniel Alecandru Cîmpan a avut loc duminică seară, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitate, în prezența gurenilor, a reprezentanților autorităților locale, printre care și primarul Gheorghe Călin, precum și ai Bisericii.
Ceremonia a avut loc cu binecuvântarea IPJ Laurențiu Streza, după slujba Sfântului Maslu oficiată de un sobor de preoţi din care au făcut parte protopopul de Sălişte, pr. Petru-Toader Damian, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Emilian Man, şi alţi slujitori ai sfintelor altare.
În cuvântul din cadrul ceremoniei de instalare a noului paroh de la Gura Râului 1, părintele protopop Petru-Toader Damian a evidenţiat rolul şi misiunea preotului în comunitate, chemarea sa de a fi păstor al credincioşilor pe calea mântuirii, iar mai apoi l-a prezentat pe părintele Daniel Alexandru Cîmpan, fost slujitor pentru mai mulţi ani în Parohia Bucium, Protopopiatul Făgăraş, judeţul Braşov.
După înmânarea Evangheliei, Crucii şi cheii Bisericii, noul paroh s-a adresat credincioşilor asigurându-i de întregul său devotament pastoral şi de efortul necontenit în a duce mai departe sfintele tradiţii ale comunităţii şi în a păstra şi înmulţi patrimoniul spiritual, cultural şi bisericesc din Gura Râului. De asemenea, părintele Cîmpan i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, arhiepiscopul Sibiului şi mitropolitul Ardealului, pentru încrederea acordată şi părintelui protopop Petru-Toader Damian, coleg în slujirea preoţească la Gura Râului, pentru frumoasa primire.
Prezent la ceremonie, primarul comunei Gura Râului, Gheorghe Călin, i-a urat bun-venit în mijlocul comunităţii noului preot paroh şi l-a încredinţat de tot sprijinul în activităţile comunitare.
Părintele Daniel Alexandru Cîmpan, originar din Zalău, a slujit, timp de cinci ani, în Parohia Bucium, Protopopiatul Făgăraș, județul Brașov. Acesta s-a mutat alături de familie în Casa Parohială din Gura Râului.








