VIDEO| Un elicopter militar american a aterizat de urgență într-o intersecție din București

 38 total views,  4 views today

Un elicopter militar american a aterizat de urgență, joi, într-o intersecție din București, în Piața Charles de Gaulle. Conform presei centrale, mai mulți stâlpi din zonă au fost secționați.

La bordul elicopterului se aflau soldați. Acesta zbura la aproape 300 de metri și a pierdut brusc din altitudine.
„Regretăm incidentul petrecut joi, 15 iulie, cu un elicopter al Forțelor Armate ale SUA, care a aterizat forțat în Piata Charles de Gaulle din București. Pilotul a reușit să controleze aeronava astfel încât să nu fie victime, iar pagubele materiale să fie reduse. Elicopterul militar participa, împreună cu alte aeronave, la o repetiție pentru manifestările organizate cu prilejul Zilei Aviației, 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor. Siguranța cetățenilor este foarte importantă pentru noi și, de aceea, au fost dispuse măsuri pentru a evita producerea, pe viitor, a unor astfel de incidente”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

La această oră, în zona producerii incidentului, traficul este complet blocat.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.