Sărbătoare dublă la „Bujorul de Munte” de la Gura Râului: ediția din acest an începe în 30 iulie, Ansamblul care îi poartă numele celebrează zece ani de activitate

 58 total views,  4 views today

“Ar trebui să vezi, cândva, Gura-Râului, ca să înțelegi ce înseamnă colț de Rai cu străveche tradiție în cultura românească”, spunea Lucian Blaga.

Ei bine, la finalul acestei luni avem un motiv în plus să facem o vizită în una dintre cele mai frumoase comune din Mărginimea Sibiului. Aici, între 30 iulie – 1 august, va înflori din nou „Bujorul de Munte”. Atât pe culmile Munților Cindrel, cât și în mijlocul gurenilor, prin festivalul ce contribuie la promovarea tradițiilor localnicilor și nu numai. De asemenea, un motiv în plus de sărbătoare vor fi și cei zece ani de activitate împliniți în 2020 de Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte”, format din copii şi tineri din comună.

În urmă cu un deceniu, comuna Gura Râului înflorea cultural prin strădania întregii comunităţi și a doi profesioniști, iubitori de folclor, care au înţeles importanţa păstrării şi promovării tradiţiilor, a jocului şi a cântecului popular din comună, a costumului popular românesc. Este vorba despre Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și om cu mare prețuire pentru Gura Râului – locul unde îşi are rădăcinile -, şi de Ioan Crăcea, dansator profesionist cu peste două decenii de experiență, cei care, cu sprijinul Primăriei Comunei Gura Râului, au adunat copii şi tineri pentru a le oferi o oportunitate extraordinară de petrecere a timpului liber, de socializare, de însuşire a specificului local şi a patrimoniului cultural imaterial şi material, în cadrul Ansamblului Folcloric „Bujorul de Munte”.

În cei zece ani de activitate, Ansamblul „Bujorul de Munte” a înflorit, iar orele lungi de muncă de la repetiții au fost răsplătite prin prezentarea cu cinste a culturii tradiționale românești la festivaluri organizate în ţară şi peste hotare.

Tinerii gureni se pregătesc de Festival 

După o perioadă grea marcată de distanțare socială, bujorul înflorește nu doar sus în munte, ci și în inimile gurenilor, căci activitatea Ansamblului a fost reluată, iar tinerii se pregătesc pentru Festivalul „Bujorul de munte” și pentru o serie de evenimente aniversare. Astfel, deunăzi, membri ai Ansamblului au îmbrăcat din nou hainele românești și au dansat o hațegană în mijlocul naturii, realizând un clip aniversar al Ansamblului și un material video, împreună cu binecunoscuta interpretă Codruţa Rodean.

Potrivit organizatorilor, concomitent, gurenii pregătesc un program special de cântece şi dansuri populare pentru Festivalul „Bujorul de Munte”, manifestare de tradiție programată în 30 iulie-1 august.

Fiind o acțiune cofinanțată de Consiliul Judeţean Sibiu și derulată sub egida programului „Anii Drumeţiei” – potrivit lui Gheorghe Călin, primarul comunei Gura Râului -, Festivalul vine cu noutăți în acest an. Astfel, pe lângă spectacolele folclorice, atât de așteptate de public, vor fi organizate drumeții, pe jos și cu bicicleta, în jurul comunei, pentru ca oaspeții să descopere frumusețile din jur.
Chiar dacă Festivalul este programat pe o perioadă de trei zile, organizatorii precizează că sărbătoarea va continua până la sfârșitul anului, prin diferite evenimente culturale organizate de Primăria Comunei Gura Râului și Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.