Fără permis, nu a oprit la semnalele polițiștilor

 30 total views,  4 views today

Un săliștean de 22 de ani a crezut că scapă de polițiști dacă nu oprește la semnalul acestora. Acesta se simțea cu musca pe căciulă fiindcă nu avea permis de conducere.

„La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 01,30, în orașul Săliște, polițiștii au efectuat semnalul de oprire șoferului unui autoturism condus pe strada Gării. Persoana aflată la volan și-a continuat deplasarea urmărit de polițiști, care au reușit oprirea autoturismului în cauză după o distanță de aproximativ 700 de metri”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se afla un localnic în vârstă de 22 de ani, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.