36 total views, 4 views today
Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu, a precizat, legat de campania internă din cadrul PNL legată de șefia partidului, că „Nu trebuie deranjați!”.
„Nu trebuie deranjați! Trebuie lăsați în pace, pentru că avem spectacol și românii pot să le vadă adevărata față, cum se bat efectiv între ei, cum își cumpără voturile, cum se amenință în stil mafiot. Deci trebuie doar să îi lăsăm să le vadă românii adevărata față! E la modul general, să nu credeți că cei din Sibiu sunt atlfel decât ceilalți!”, a precizat Trif, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Sibiu.
Ieri, Ludovic Orban i-a răspuns lui Cîțu, care declarase că PNL este condus dictatorial.
„Pentru mine, democrația este fundamentală și în societate și în partid. Crec că în puține perioade PNL a fost mai democratic decât în perioada în care am condus eu partidul. Dovada cea mai bună este că se pot exprima în felul acesta și nimeni nu pățește nimic. Am fost sac de box pentru mulți dintre colegii mei și am mers mai departe și am condus partidul în mod democratic”, a declarat Orban.

