Accident în Cașolț. Doi bărbați, la spital

 48 total views,  8 views today

Doi șoferi au ajuns la spital, în urma unui accident rutier ce a avut loc în această dimineață pe DJ106, în Cașolț.

Potrivit Elenei Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, evenimentul rutier s-a produs după ce un șofer în vârstă de 34 de ani, din Cisnădie, aflat la volanul unui autoturism condus spre Agnita, posibil pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Nocrich.
Cei doi conducători auto au fost răniți, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului a intervenit un echipaj al SAJ Sibiu.
„Victimele, doi bărbați de 34 și 29 ani, au fost transportate la UPU SIBIU cu traumatisme toracice, abdominale și de membre superioare. Bărbații sunt în stare bună și vor fi evaluați suplimentar la spital”, spun reprezentanții Ambulanței.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.