50 total views, 4 views today
Piaţa Mare a Sibiului a fost din nou locul în care, pe data de 26 iunie, în mod simbolic, Drapelul Național al României a fost arborat pe catarg, de unde, timp de un an de zile, va veghea asupra cetățenilor și vizitatorilor orașului nostru.
Conform Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu din Sibiu, drapelul arborat a fost introdus, în seara precedentă, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde ÎPS Laurenţiu Streza, arhiepiscopul Sibiului şi mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba de sfințire a acestuia.
„Trăim o emoţie duhovnicească pentru că ne aflăm în Catedrala noastră sfântă şi trăim apoi o emoţie patriotică pentru că Drapelul Naţional ne reprezintă pe noi şi ne aduce pace, unitate şi bucurie. Este pregătit acum ca să se ridice mâine, de Ziua Drapelului Naţional, în Piaţa Mare. Sunt două puncte care se unesc în acest însemn naţional şi sacru, punctul spiritual care este Catedrala unde va rămâne Drapelul în noaptea aceasta şi punctul central al urbei noastre, al cetăţii noastre. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate şi mila Lui să se reverse asupra noastră, aşa fel încât ce avem mai sfânt şi mai preţios să rămână în inimile noastre şi ale urmaşilor noştri”, a subliniat ÎPS Streza, vineri seară.
FOTO: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu

