38 total views, 4 views today
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, s-a aflat, astăzi, la cabinetul medical din Porumbacu de Jos, unde a discutat despre campania națională de vaccinare cu medicii de familie şi cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu. De asemenea, ministrul a vaccinat și câțiva localnici dornici să se imunizeze anti-COVID.
În cursul dimineții, mai mulți porumbăceni au fost vaccinați chiar de ministrul Sănătății. La punctul de vaccinare, au fost disponibile atât serul Pfizer BioNTech cât și Johnson & Johnson.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, coordonează Campania națională de vaccinare a populației și a cerut ajutorul autorităților locale, pentru a crește procentul persoanelor vaccinate.
„Le mulțumesc celor care au înțeles importanța vaccinării împotriva COVID – 19 și s-au prezentat astăzi la cabinet pentru a fi imunizați. Împreună, vom învinge pandemia”, a transmis, la finalul caravanei de vaccinare, primarul Georgeta Maria Poșa.
Ministrul Sănătății consideră că implicarea DSP, a medicilor de familie și a autorităților locale „a fost una excepțională”. „Campania de vaccinare în Sibiu este una dintre cele mai eficiente la nivel național! Am fost dimineață în Porumbacu de Jos unde, împreună cu medicii de familie, la cabinetele acestora, am vaccinat doritorii. Am aflat, de asemenea, că există centre fixe care se organizează în caravane mobile, care au început să își facă un orar în așa fel încât să existe o predictibilitate în zona rurală legată de prezența echipelor vaccinatoare și acest lucru ne așeptăm să se întâmple în toată țara așa încât, în zona rurală, să avem o aderență și o rată de vaccinare mai eficientă”, a precizat Ioana Mihăilă, în cadrul unei conferințe de presă de la Sibiu.
Foto: Primăria Porumbacu de Jos


