31 total views, 4 views today
Gurenii au impresionat, de curând, vizitatorii Muzeului ASTRA cu deliciosul cocoloș cu brânză, pregătit după rețeta tradițională din Mărginimea Sibiului. Primarul comunei Gura Râului, Gheorghe Călin, și viceprimarul localității au făcut echipă bună alături de artiștii de la CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiului cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”, desfășurat weekendul trecut în Muzeul din Dumbrava Sibiului.
Alături de dansatorii de la Junii Sibiului a fost și Silvia Macrea, fiică a comunei Gura Râului și managerul CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.
„Noi, Junii Sibiului, alături de ceilalți colegi din instituțiile de cultură, am vrut să demonstrăm că, da, cultura contează! Sute de oameni au venit să deguste din produsele tradiționale pregătite aici, la standul Junilor. Ni s-au epuizat aproape toate produsele pe care le-am pregătit!”, a declarat Silvia Macrea.
Echipa Junilor a mai pregătit pastramă de oaie, cârnați de porc și oaie la grătar, pită de casă cu ceapă roșie și plăcintă cu brânză.
„Cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor” am pregătit bunătăți după rețete din Gura Râului. Vizitatorii Muzeului au fost dornici să le deguste, la standul nostru formându-se cozi. Mie îmi place să gătesc ce mă pricep. Cocoloșul cu brânză este una dintre specialitățile mele”, a declarat Gheorghe Călin, primarul comunei Gura Râului.
Peste 1.000 de porții servite vizitatorilor Muzeului
Evenimentul din Muzeul ASTRA a adunat sâmbătă, 12 iunie, între orele 18-24, nu mai puțin de 14.657 de vizitatori. În total, au fost servite peste 1.000 de porții de mâncare, respectiv de porții de papă de coade și papricaș de cartofi cu carne, tocana de ceapă cu mămăligă rece, ostropel de pui cu mămăliguță caldă, ciorbă de oaie, tocana de berbecuț la ceaun, mămăligă ciobănească, pastrama de oaie, cârnați de oaie și de porc, plăcinte cu brânză, gulaș, ciorbă de fasole boabe, pâine la cuptor și plăcinte dobrogene.
Aceste bucate tradiționale au fost pregătite de peste 100 de directori, șefi de departamente și angajați ai Muzeului ASTRA, Filarmonicii de Stat Sibiu, Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” şi de la Biblioteca ASTRA. Maratonul gastronomic a fost dublat în paralel de unul artistic susținut de către Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Nicolae și Tudor Furdui Iancu, împreună cu Grupul instrumental Crai Nou și artiștii de la Filarmonica de Stat Sibiu.


