24 total views, 4 views today
Un tânăr de 32 de ani, născut în Ocna Sibiului, își caută mama. Ioan Radu Țopea s-a născut pe 12 decembrie 1988 și mărturisește că de aproape nouă ani este în căutarea celei care i-a dat viață, Elena Ileana Țopea.
„Am încercat să o caut și prin autorități, dar, din păcate fără niciun rezultat. De tatăl meu nu știu absolut nimic, am crescut în casa bunicilor până la vârsta de 17 ani, când, din cauza unor divergențe în familie, mama a plecat. Întâmplător, am găsit această pagină unde am citit povestea multor familii care s-au regăsit. M-aș bucura enorm de mult dacă şi eu aş afla ceva despre mama mea. Acum, la rândul meu sunt și eu părinte, dorința de a-mi regăsi mama nu mi-a dat niciodată liniște, am nevoie atât de mult să știu unde este şi dacă este bine. Visez mereu revederea noastră, la cât de frumoasă o să fie ziua când o voi reîntâlni”, este mesajul sibianului postat pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, o platformă ce ajută oamenii să își regăsească familiile.

