Gurean ce transporta ilegal lemne, amendat cu 1.000 de lei

 28 total views,  4 views today

Un localnic de 26 de ani din Gura Râului a fost amendat cu 1.000 de lei de către polițiști, după ce a fost surprins de oamenii legii transportând ilegal material lemnos.

„La data de 29 mai a.c., în jurul orei 13,30, pe raza localității Gura Râului, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au depistat un localnic în vârstă de 26 de ani în timp ce transporta cu ajutorul unui tractor cantitatea de 4,44 mc de material lemnos. Întrucât pe avizul de însoțire prezentat de către bărbat era specificată cantitatea de 5,036 mc de material lemnos, s-a conturat suspiciunea că persoana în cauză a efectuat transport multiplu de material lemnos în baza aceluiași aviz”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Conform acesteia, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar cantitatea de 4,44 mc material lemnos, esență fag, a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Gura Râului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.