30 total views, 4 views today
Un motociclist de 67 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină. Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, pe strada Nicolae Iorga,
„Vehiculele circulau pe str. N. Iorga spre Calea Cisnădiei, în accident fiind implicate un autoturism (condus de un bărbat de 41 de ani din Șelimbar) și o motocicletă, condusă de un sibian de 67 de ani”, arată polițiștii sibieni,
La fața locului a intervenit ISU Sibiu cu un echipaj SMURD. Echipajul i-a acordat îngrijiri medicale motociclistului pe care l-a transportat, ulterior, la UPU Sibiu. conform Alinei Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, victima prezintă traumatism la umăr și membru superior.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și condițiilor în care s-a produs accidentul.

