Un minor din Mediaș și un sibian de 31 de ani, cercetați sub control judiciar pentru furt calificat

 34 total views,  4 views today

Două persoane sunt cercetate penal, sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind bănuite că, la data de 15 aprilie, ar fi sustras o placă compactoare, staționată pe DN1, în fața unui imobil din Cristian.

„La data de 15.04.2021, în baza sesizării efectuate de către partea vătămată, polițiștii Postului de Poliție Cristian au demarat cercetările și investigațiile necesare, în baza cărora au fost identificate două persoane de sex masculin bănuite de săvârșirea acestei fapte, mai precis un minor de 16 ani, domiciliat în municipiul Mediaș și un adult, în vârstă de 31 de ani, sibian”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Conform acesteia, după audierea celor doi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, iar ieri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu care a dispus măsura controlului judiciar.
Cercetările în acest caz continuă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.