68 total views, 8 views today
Bucurie mare pentru copiii din Rusciori! La finalul săptămânii trecute, autoritățile au inaugurat un loc de joacă în curtea Școlii Primare din localitate.
Inaugurarea a avut loc vineri, în prezența cadrelor didactice și a reprezentanților autorităților locale ale comunei Șura Mică, de care aparține Rusciori.
„Anul 2014 a fost un an de referință atât pentru profesorii, cât și pentru elevii Școlii Primare din localitatea Rusciori. A fost anul în care ne-am mutat din clădirea veche a școlii, în clădirea cea nouă, o clădire la standarde europene, care să faciliteze procesul de învățământ. De atunci, an de an, atât eu, cât și colegii mei, ne-am străduit să aducem îmbunătățiri școlii prin diferite proiecte, parteneriate sau sponsorizări. De departe, cel mai important proiect al nostru este construirea locului de joacă pentru elevii școlii. Am scris acest proiect împreună cu Ramona Ciocîrlan și Nicoleta Loloiu, colegele mele, cărora vreau să le mulțumesc. Am înscris proiectul în cadrul Maratonului Intrenațional Sibiu, ediția 2020, am fost acceptați, după care a urmat un an de muncă grea, de obținere de sponsorizări, de a face oamenii să creadă în scopul nostru și în final am reușit”, a spus prof. Vasile Sebastian Morar.
Locul de joacă pentru copii se datorează unui efort comun al autorităților locale, dar și județene.
„Aș vrea să aduc mulțumiri oamenilor care au crezut în noi și ne-au ajutat: domnului primar Ristea Valentin; domnului viceprimar Sorin Pleșca; domnului Vasile Sărac – directorul Thimm Packaging; domnului Adrian Echert – directorul Wood-Mizer; doamnei Lucia Sevestrean – manager Fundația Comunitară Sibiu; doamnei inspector școlar general Monica Munteanu și nu în ultimul rând, unui om dedicat, implicat, cu suflet mare și un adevărat lider care și-a dedicat ultimii 36 de ani din viață Școlii Gimnaziale Șura Mică, și anume doamna directoare Răulea Elisabeta. Vă mulțumim tuturor!”, a mai spus prof. Morar.


