30 total views, 4 views today
Astăzi, din cauza noului coronavius, 30.22% dintre elevii sibieni învață în mediul online.
Conform unei noi hotărâri de astăzi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu privind aprobarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ din județul Sibiu în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în perioada 17 – 21 mai, la nivelul județului Sibiu, 167 de unități de învățământ se află în scenariul 2. Este vorba despre cele din UAT-urile Roșia, Cristian, Poiana Sibiului, Slimnic, Poplaca, Apoldu de Jos, Sadu, Iacobeni, municipiul Sibiu, Loamneș, Arpașu de Jos, Cisnădie, Ocna Sibiului, Copșa Mică, Gura Râului, Bârghiș, Șura Mică, Șelimbăr și Chirpăr – preșcolarii, elevii din ciclul primar, clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională, ultimul an al școlilor postliceale și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
În scenariul 1 se află 187 de unități de învățământ, aici toți preșcolarii și elevii mergând, fizic, la școală.
De azi, orele se desfășoară în sistem online și la clasa a X-a – învățământ special de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, unde un elev a fost confirmat pozitiv. Ca urmare a testului pozitiv al elevilor, 12 liceeni vor învăța în sistem online.
Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, de la debutul celui de-al doilea semestru, un număr de 132 cadre didactice (69 au desfășurat ore față în față) și 131 de preșcolari și elevi (88 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

