68 total views, 4 views today
Iliuță, fiul cel mic al primarului comunei Jina, a devenit vedetă națională. Ilie Beschiu, mezinul familiei, a participat la emisiunea televizată „Românii au talent”, unde a adunat ropote de aplauze și aprecieri din partea celor patru jurați ai concursului.
Iliuță, așa cum îi spun cei dragi băiatului, are 12 ani și spune că cel mai mult îi place să cânte la fluier, ceea ce a făcut și vineri seară, la emisiunea TV.
„Sunt singurul care cântă în familie. Eu sunt foarte popular în satul meu și toată lumea mă știe. Tatăl meu este primar în comuna Jina. Banii, oile și fetele nu se zic. Niciodată! Așa e vorba pe la noi”, a spus Iliuță.
Întrebat despre cum se comportă fetele cu el, acesta a răspuns, înainte de a intra pe scenă, că: „Frumos! Lor le place că eu cânt foarte frumos și că sunt și băiatul primarului”.
Iliuță a mărturisit că de mult timp își dorea să ajungă la „Românii au talent” și că, dacă va fi bine, tatăl său i-a promis o petrecere cu mulți invitați.
„Îmi doream de mult timp să ajung aici. Dacă o să fie bine, o să îmi facă tati petrecere. Mulți invitați, cu siguranță”, a spus Iliuță.
Pasiunea pentru fluier și-a descoperit-o de la un coleg ce cânta și el la acest instrument: „Și am zis să încerc și eu. Doar eu cânt în casă”.
Patru „DA”-uri din partea juraților
Pe scena „Românii au talent”, Iliuță a interpretat la fluier și vocal două piese din zona Sibiului și Banatului.
„Ești foarte talentat, Iliuță! Am mai auzit copii cântând la fluier, dar tu ai o tehnică! Am auzit un profesionist!”, a spus Andra.
„Se vede că te bucuri enorm de ceea ce faci. Bucuria aia a ta a reușit să ajungă la noi! Cred că despre asta este vorba, pe lângă talentul pe care îl ai”, a precizat Alexandra Dinu.
„Șmecherul e tot șmecher, frate! El a vrut să ne arate cum cântă cu o singură mână și cu cealaltă – nu știu – dirija circulația. O galerie ceva, erai DJ la oi sau ce făceai?”, a spus, pe un ton glumeț, Florin Călinescu. „E un rapsod aproape complet. Foarte bine, Iliuță!”, a adăugat juratul.
„Ești foarte bun, Iliuță, m-am simțit foarte bine! M-ai binedispus. Un lucru e foarte cert: tu în viața asta nu o să mori de foame!”, a conchis Smiley.
Băiatul din Jina a plecat de pe scena emisiunii cu patru „DA”-uri.
Fiul primarului din Jina a primit mii de aprecieri și în mediul online.
„Înțelepciune si multă sănătate să ai, copil frumos, extraordinar de carismatic și talentat… că tot ce vei avea nevoie vor veni spre tine atunci când trebuie!”, „Felicitări, Iliuță! Super!” și „Sibianul nostru talentat, mult succes în continuare!” – sunt câteva dintre comentariile utilizatorilor.

