Patriarhia Română, după anunțul lui Cîțu: „Se înscrie riguros în logica, în litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase și autorități”

 32 total views,  4 views today

Patriarhia Română a precizat, în urma anunțului premierului Florin Cîțu, că „se înscrise riguros în logica, în litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase și autorități”.

„Anunțul de azi al premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere, care în ritualul ortodox (spre deosebire de cel catolic) se desfășoară între orele 00.00-04.00, se înscrie riguros în logica, în litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase și autorități. S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creștinilor, precum și a credincioșilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare. Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine și cumințenie, nu dezordine, ignorare a celorlalți și zglobie neatenție. Așa cum am comunicat recent, accesul credincioșilor la biserică în noaptea de Paști va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Conform acestuia, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioșilor se va desfășura afară, în curtea bisericilor.
„Firește, totul trebuie să decurgă în condițiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranță sanitară care implică și solicită acum responsabilitatea și bunul-simț ale noastre, ale tuturor. BOR se va organiza, ca și până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii și Paști vor fi comunicate săptămâna viitoare”, a mai transmis Bănescu.
Florin Cîțu a anunțat, astăzi, că va propune CNSU ca circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 05.00 pentru cei care vor merge la slujba de Înviere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.