144 total views, 4 views today
Mii de sibieni au rămas, astăzi, fără curent electric. Potrivit Electrica Transilvania SUD SA, sunt anunțate întreruperi de curent neplanificate pe mai multe străzi din Sibiu, dar și din Cisnădie, Cartierul Arhitecților, Alma Vii și Moșna.
„În acest moment sunt semnalate întreruperi neplanificate în alimentarea cu energie electrică în localitatea Sibiu, Calea Cisnădiei, Calea Dumbrăvii, Poplăcii, Siretului, Piața Sadu, strada Aciliu, Agârbiciu, Badea Cârțan, Bobâlna, Brazilor, Cindrel, Timotei Cipariu, Colinei, Crinț, Dobârca, Fundătura Brazilor, Fântânele, Dealului, Isazului, Ludoș, Poiana Sibiului, Prejbei, Presaca, Sibiel, Siretului, Săcel, Aleea Seviș, Tilișca, Tălmăcel, Valea Aurie”, au anunțat reprezentanții Electrica.
De asemenea, fără curent electric au rămas și locuitori din Cisnădie și Cartierul Arhitecților. În plus, drumul DJ 106C Sibiu – Cisnădie nu are curent electric.
Întreruperi neplanificate sunt întâlnite și în Alma Vii și Moșna.

