40 total views, 4 views today
Șase ofertanți, însumând 38 de firme din țară și străinătate, și-au depus oferta pentru realizarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare Sud Sibiu.
Potrivit Consiliului Județean Sibiu, valoarea estimată a contractului este 177.702 lei fără TVA, iar durata pentru realizarea SF este de șase luni de la ordinul de începere.
Cei șase ofertanți sunt: Metroul (ofertant unic); Coplan – Consultanți – Arhitecți – Ingineri (ofertant unic); Asocierea Aduro Impex (leader), Aspire Design, NV Construct SRL; Asocierea Search Corporation (leader), Like Consulting SRL; Asocierea Beta Cops (leader), Total Road; Asocierea Romair Consulting (leader), East Water Drillings.
Proiectul este inclus în Ordinul Ministrul Transporturilor nr. 1699/2020 care prevede aprobarea listei ce cuprinde proiectele de infrastructură și transport în vederea includerii la finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„În plus, investiția Varianta Ocolitoare Sud Sibiu se realizează în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), document semnat în data de 18 septembrie 2020. Comisia de evaluare a ofertelor estimează că finalizarea procedurii de atribuire va avea loc la sfârșitul lunii mai 2021”, arată Tania Stroia, reprezentant al CJ Sibiu.

