Până când pot sibienii să depună declarația pentru imobilele nelocuite ca să fie scutiți de taxa de salubrizare

 38 total views,  4 views today

Odată cu modificarea Regulamentului privind taxa de salubrizare care a intrat în vigoare în 1 februarie 2021, sibienii nu mai datorează taxă de salubrizare pentru imobilele nelocuite.

Pentru a beneficia de această prevedere a noului Regulament, Primăria le reamintește proprietarilor care dețin imobile nelocuite/nefuncționale că au obligația să depună, anual, o declarație de impunere, până la data de 31 martie pentru anul în curs, împreună cu confirmarea din partea asociației de proprietari / locatari – în cazul imobilelor ce fac parte din asociații și/sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional în cazul celorlalte imobile.
„Precizăm că toți proprietarii care dețin astfel de imobile nelocuite au obligația de a depune această declarație, chiar dacă în 2016 sau ulterior au depus deja o declarație de impunere în acest sens. Această măsură a fost luată pentru ca Direcția Fiscală să aibă o situație cât mai clară și actualizată privind imobilele pentru care nu se va mai plăti taxă de salubrizare. În situația în care acești proprietari nu depun declarația până la data de 31 martie, se va stabili din oficiu o taxă de salubrizare în cuantumul penalizator egal cu dublul valorii abonamentului PRACTIC, adică 84 de lei/lună”, arată Primăria Sibiu.
Formularul pentru această declarație poate fi descărcat de aici: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Declaratie_de_impunere_stabilire_taxa_speciala_de_salubrizare.pdf.
Pentru a depune această declarație, sibienii nu trebuie să se deplaseze la ghișeele Direcției Fiscale, ci pot să o trimită și online, pe declaratie.salubrizare@sibiu.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.