68 total views, 4 views today
Cea mai vârstnică femeie din județul Sibiu are 101 ani și locuiește în Gura Râului. Cu toate că a dus o viață grea, cu neajunsuri și restricții, decanul de vârstă al doamnelor din județul Sibiu dă dovadă de o luciditate de invidiat. Își amintește întâmplări petrecute în urmă cu mai mult de opt decenii, printre care și o horă jucată în tinerețe alături de Regele Carol al II-lea al României.
Luna martie este despre doamne. Despre mărțișoare, flori și zâmbete. Într-una din aceste zile, i-am trecut pragul celei mai vârstnice sibience din județ. Era nerăbdătoare să mă revadă. Am vizitat-o de mai multe ori, dar de fiecare dată îmi oferă noi lecții de viață.
Era singură în camera sa, în care se aflau câteva buchețele de flori primite cu numeroase ocazii. Ioana Răchită, căci despre ea este vorba, este originară din Gura Râului și, conform unor surse oficiale, este cea mai vârstnică sibiancă din județ. „Veniți mai încoace! Ce ați vrut să mă întrebați?”, îmi spune de îndată ce am trecut pragul ușii. I-am explicat că deține recordul de vârstă din județ, când vine vorba despre reprezentantele sexului feminin. „Păi cum, nu s-a găsit în Sibiu niciuna mai bătrână ca mine?”, mă întreabă.
Ioana Răchită sau lelea Ioana, așa cum i se spune în comună, s-a născut în 22 februarie 1920. Nu are copii și este îngrijită de nepoții din partea fraților săi.
Își începe șirul poveștilor mărturisindu-mi că au fost opt frați și surori la părinți.
Cu o voce nostalgică, îmi povestește, apoi, despre viața grea pe care a dus-o. „Cinci ani am fost servitoare. Că eram mulți acasă, nu aveam mâncare. Mama făcea papară ca să mâncăm toți. Înmuiam mămăliga în lapte și mâncam. Aveam grijă și de frații mei, mergeam și la școală, dar eram și slujnică la o familie de preoți. Apoi, am fost și la munte, la Păltiniș, să păzesc vitele. A fost o viață grea. Mă duceam cu sapa și furcoiul în străini, ca să muncesc. M-am măritat la 18 ani”, spune Ioana Răchită.
Întâlnirea cu Regele: „A fost o frumusețe pe care nu o să o uit niciodată!”
Femeia își amintește și despre întâlnirea cu Regele Carol al II-lea. Pe vremea când era slujnică la o familie din Blaj, a participat la un eveniment pe Câmpia Libertății, unde l-a văzut pe Rege.
„A fost o frumusețe pe care nu o să o uit niciodată! Era îmbrăcat frumos, se cânta frumos. Nu am vorbit cu el, dar l-am văzut foarte bine. Am jucat toți cei prezenți hora”, își amintește lelea Ioana.
Apoi, ne destăinuiește despre părinții ei. Spune că mama sa a îndrumat-o întotdeauna să aleagă tot ce e bine pentru ea și să „nu fac rău la nimeni”, după cum adaugă femeia.
Cu lacrimi în ochi, vorbește, însă, și despre momentul în care a aflat că tatăl său a murit. „Eu eram slujnică la o familie de preoți din Blaj. Într-o zi mi-a spus că a murit tata. M-a întrebat dacă vreau să mă duc. Am zis că mă duc, cum să nu mă duc? Mi-a scos bilet până la Orlat să merg cu trenul. De acolo, îngândurată cu moartea lui, am coborât mai devreme, la Cristian. Am ieșit din gară în drum. Era seară, nu mai știu cu ce am venit de acolo. Mă tot gândesc cu ce am venit la Gura Râului…. Că mașini nu umblau, căruțe nu știu… Am fost îngândurată tot drumul, până am ajuns acasă, la Gura Râului. Știu că bătea vântul… Nu mai știu cum am ajuns. Cine m-o fi adus? Dumnezeu, nu știu”, povestește lelea Ioana.
Ziua Femeii: „Păi, o vecină mi-a adus o plăcintă cu brânză!”
Ca să îi aduc un pic zâmbetul pe buze, o întreb cum a sărbătorit Ziua Femeii. „Păi, o vecină mi-a adus plăcintă cu brânză”, îmi spune pe un ton serios. „Florile acelea de pe masă sunt de la o nepoată din Brașov, de la o vecină și de la cineva din Sibiu. O cunoașteți? Că sunteți din Sibiu. Dar nu cred că o știți…”, conchide femeia.
Apoi, mai arată spre un ghiveci cu flori și îmi spune că acela nu e primit de curând, ci cu ocazia zilei sale de naștere. „Păi când a fost ziua dumneavoastră de naștere?”, o întreb. „Păi nu mai știu”, îmi răspunde zâmbind.
Lelea Ioana este, de 68 de ani, botezată în credința Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. De atunci, nu a mai mâncat sau băut nimic în zilele de sâmbătă.
„Nu, nu beau, nu mănânc. Am primit botezul atunci. Și dacă zic de vin… Cred că jumătate de pahar am băut toată viața mea”, mai spune femeia.
După aproximativ o oră de povestit, nu vrea să o părăsim până nu ne spune și poezia „Apa”. O știe de zeci de ani pe de rost:
„Păi plecați? Nu plecați, haideți mai stați! Nu v-am servit cu nimic”, îmi spune ușor întristată, insistând să iau cu mine un măr așezat pe masa plină cu flori.
„Mă rog la Domnul pentru sănătatea oamenilor, a Bisericii. Să mai veniți!”, încheie lelea Ioana.
