Zeci de porci uciși în Vurpăr și Dârlos

 38 total views,  4 views today

Două focare de pestă porcină africană au fost identificate în Vurpăr și Dârlos. Conform Andreei Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, au fost adoptate măsuri în Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.

„În data de 9 martie, pe raza județului Sibiu au fost identificate două focare de Pestă Porcine Africană. Un focare se află într-o exploatație din comuna Vurpăr (în urma morții unui porc), iar al doilea focar se află în comuna Dârlos (în urma morții a 18 porci). Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu”, a spus Ștefan.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri pentru fiecare focar în parte și au fost adoptate două decizii: Decizia nr 12/2021 și decizia comună cu județul Mureș.
Pentru focarul identificat în localitatea Vurpăr s-au stabilit următoarele: localitatea aflată în zona de protecție este Vurpăr; fondurile de vânătoare aflate pe raza zonei de protecție sunt F.V. 23 Vurpăr, F.V.24 Țichindeal și F.V.38 Alțâna; localitățile aflate în zona de supraveghere sunt Mihăileni, Salcău, Ghijasa de Jos, Nocrich, Țichindeal, Hosman, Roșia, Nou si BUIA – toate în județul Sibiu; fondurile de vânătoare aflate pe raza zonei de supraveghere sunt F.V. 23 Vurpăr, F.V.24 Țichindeal si F.V.38 Alțâna.
Potrivit Prefecturii Sibiu, în urma confirmării focarului, în exploatație mai trăia un porc, acesta fiind ucis. Animalul ucis, pentru prevenirea/lichidarea rapidă a focarului de boală, a fost evaluat și s-a întocmit dosarul de despăgubire.
Pentru focarul identificat în localitatea Dârlos s-au stabilit următoarele: localitățile aflate în zona de protecție sunt Dârlos, Păucea și Valea Lungă; fondul de vânătoare aflat pe raza zonei de protecție este F.V. 32 Dârlos; localitățile aflate în zona de supraveghere sunt Curciu, Giacăș, Șmig, Alma, Ațel, Brateiu, Buzd, Mediaș, Bazna, Blăjel, Velț și Romanești – toate în județul Sibiu și localitățile Delenii, Băgaciu, Hărănglab și Idiciu din județul Mureș; fondurile de vânătoare aflate pe raza zonei de supraveghere sunt F.V. 33 Dumbrăveni, F.V.28 Bazna și F.V.31 Ațel – din jud. Sibiu și F.V.62 Gănești si F.V.63 Târnăveni.
În urma confirmării focarului, în exploatație mai trăiau 74 de porci, aceștia fiind uciși.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.