Lucrări la rețeaua de apă, în Orașul de Jos

 26 total views,  4 views today

Mâine, vor fi lucrări la rețeaua de apă din Orașul de Jos. Apă Canal Sibiu SA anunță că, între orele 8 – 16, vor fi executate lucrări de reparații la conducta de transport DN 600 în zona Pieței Cibin și a străzii Zidului din municipiul Sibiu.

Potrivit ing. Vasile Maier, directorul general al Apă Canal Sibiu, pe durata intervenției se vor înregistra scăderi ale presiunii apei în zona Orașului de Jos, în perimetrul cuprins de străzile: Piața Cibin – Cibinului – Târgul Fânului – Abatorului – Regele Ferdinand – Piața 1 Decembrie 1918 – Uzinei – Constituției – 9 Mai – Turnului.
De asemenea, va fi sistată alimentarea cu apă a incintei ”PIM” de pe strada Cibinului (pentru toate societățile comerciale de pe această platformă), precum și a firmei ”Gama” de pe strada Zidului.
„Pentru situații speciale, Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră, prin intermediul a două autospeciale ce pot fi solicitate la Dispeceratul societății. La reluarea furnizării este posibil ca apa să fie ușor tulbure”, arată reprezentanții Apă Canal Sibiu.
Cei interesați să afle relații suplimentare pot suna la Dispecerat, telefon 0269.222.777.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.