20 total views, 4 views today
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Alexandru Dumbravă, a lansat un apel prin care solicită comunității și firmelor să ajute elevii sibieni cu laptopuri sau calculatoare.
„După cum știți, în ultima perioadă și în perioada următoare, elevii județului nostru își vor desfășura mare parte a activității de învățare departe de sala de clasă, prin intermediul tehnologiilor care le permit să fie în legătură cu profesorii sau cu colegii lor. Nu este o situație cu care noi sau ei să fim familiarizati, dar încercăm cu toții să ne adaptăm din mers și să facem lucrurile tot mai bine. Din păcate, pentru foarte mulți dintre elevii sibieni, accesul la predarea online este mai dificil sau imposibil datorită lipsei unui echipament de conectare, a lipsei conexiunii sau a lipsei unor adulți care să le fie aproape. Nu putem să le facem pe toate, dar cred că unele lucruri sunt în puterea noastră de a fi îndreptate. Astfel, cred că locul unui calculator, laptop sau tabletă care poate că stă acum neutilizat/ă la dumneavoastră acasă sau la companiile din Sibiu, poate fi găsit în casele unora dintre copiii județului Sibiu care au nevoie de el. Persoane fizice și companii, sunteți așteptați să fiți alături de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Casa Corpului Didactic Sibiu în acest proiect în care generozitatea, educația și grija față de viitorul nostru își dau mâna”, spune Alexandru Dumbravă, potrivit unei postări pe Facebook.
Toate donațiile pot fi aduse la Casa Corpului Didactic Sibiu, din strada Turismului nr. 15, în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 10-12.
Cei care ajung la CCD Sibiu trebuie să apeleze numărul de telefon 0269 230 259, pentru ca unul dintre angajați să preia echipamentele aduse. De aici, acestea vor fi transferate în localitațile în care este mai mare nevoie de ele, conform listei întocmite de către Alina Enache.
„Vă rugăm ca aceste echipamente să respecte niște caracteristici minimale. Pentru PC sau laptop să aibă procesor dual core sau i3 , minim 4 GB RAM și placă video dedicată. Dacă e tabletă, ideal e să aibă 2 GB RAM, dar va merge și cu 1 GB RAM. De asemenea, vă rugăm să le aduceți cu sistem de operare instalat și, dacă se poate, cu pachet Office. La livrarea echipamentelor vă rugăm să respectați metodele de protecție împotriva COVID-19. Vă mulțumim și vă așteptăm alături de copiii Sibiului”, a mai precizat șeful IȘJ Sibiu.

