ÎPS Laurențiu Streza a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică din Săsăuș

 34 total views,  8 views today

ÎPS Laurențiu Streza, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului, a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică închinată viitorului Schit „Sf. Serafim de Sarov”, pe un teren situat pe teritoriul satului Săsăuș, „într-o zonă de liniște adâncă și chemare sfântă la rugăciune a maicii starețe și a părintelui Mihail de la Chirpăr”, după cum precizează reprezentanții Mitropoliei Ardealului.

Pe teritoriul localităţii Săsăuş a existat un schit care a fost dărâmat sau ars la 1762 de generalul Buckov, în acţiunea de distrugere a aşezămintelor monahale promovată de Curtea de la Viena, aşa cum relatează istoricul bisericesc Ştefan Meteş, în lucrarea „Mănăstirile din Transilvania”.
„Unde voiește Dumnezeu se buruiește rânduiala firii și cu voia Sa biserica se va înălța iar în jurul ei va crește obștea maicii starețe și a părintelui duhovnic Mihail având binecuvântarea arhierească a Părintelui Mitropolit Laurențiu Streza, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului”, se arată pe pagina oficială a Mitropoliei Ardealului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.