44 total views, 8 views today
Polițiștii sibieni au identificat, în minivacanța de Paști, doi șoferi care consumaseră alcool și s-au așezat la volan. De altfel, un biciclist băut din Mediaș a intrat în zidul unui imobil și a fost transportat la spital.
Primul a fost surprins în noaptea de Înviere, în 1 mai, în jurul orei 20.30, când polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Ion Neculce de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Șelimbăr. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Ieri, în a doua zi de Paști, în jurul orei 17, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu, un alt șelimbărean, în vârstă de 47 de ani, a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice. Concentrația de alcool pur în aerul expirat înregistrată de etilometru a fost de 1,21 mg/l, iar după recoltarea probelor biologice polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot ieri, în jurul orei 20, în municipiul Mediaș, la intersecția străzii Episcop Ioan Bob cu Șoseaua Sibiului, un localnic în vârstă de 59 de ani, în timp ce conducea o bicicletă, pe fondul defecțiunilor la sistemul de frânare și al conducerii sub influența alcoolului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil. Testarea alcoolscopică a biciclistului a rezultat într-o concentrație de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii Biroului Rutier Mediaș desfășoară cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

