38 total views, 8 views today
În această dimineață, cisnădienii au primit mesaj RO-ALERT din partea ISU Sibiu cu privire la faptul că localitatea lor se află în carantină.
ISU Sibiu a transmis, cu această ocazie, și recomandări privind respectarea regulilor de distanțare și igienă.
„ATENȚIE! În orașul Cisnădie, din cauza nivelului foarte ridicat de răspândire a noului coronavirus SARS-CoV-2, începând cu data de 02.04.2021, se instituie măsura de carantină zonală pentru o perioadă de 14 zile. Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune viața în pericol! Purtați corect masca, păstrați distanța și evitați zonele aglomerate. Mențineți igiena mâinilor, evitați contactul cu suprafețele comune. Încurajați-i și pe cei din apropierea dvs. să respecte cu strictețe regulile”, arată mesajul de avertizare și informare RO – ALERT al ISU Sibiu.
Carantina a fost instituită în Cisnădie la miezul nopții, iar măsura se aplică pentru următoarele 14 zile.

