Bărbat din Târnava, dat dispărut. L-ați văzut?

 52 total views,  8 views today

Un bărbat de 62 de ani din Târnava este căutat de polițiști și familie, după ce a plecat de acasă acum câteva zile și nu a mai revenit.

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 62 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Târnava, sat Târnava, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

„La data de 01 aprilie a.c., un bărbat a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, la data de 29 martie a.c., în jurul orei 07,30, socrul său, Negrea Ioan, în vârstă de 62 de ani, a plecat de acasă, din comuna Târnava, sat Târnava, județul Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul are o înălțime de 1.6 metri, 60 kg, față ovală, ochi căprui, ten deschis, păr grizonat, tuns scurt și constituție atletică.
Conform autorităților, la momentul părăsirii domiciliului, bărbatul purta pantaloni tip bluejeans de culoare albastră, pulover de culoare gri, o vestă din fâș de culoare neagră, o bluză de salopetă de culoare gri închis și pantofi negri,.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.