46 total views, 8 views today
Astăzi, Poliția Română sărbătorește 199 de ani de existență. Cu această ocazie, doi polițiști sibieni au primit titlul de „Polițistul anului”, ca urmare a rezultatelor profesionale deosebite obținute în anul 2020.
Premianții au fost inspectorul de poliție Alexandru Talpalaru (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice) și agentul șef de poliție Paul Bud (Serviciul de Investigații Criminale).
Tot cu acest prilej, au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, trei ofițeri și 12 agenți de poliție. Conform IPJ Sibiu, au mai fost avansați la termen, în gradul profesional următor, 39 de ofițeri și 55 de agenți de poliție.
Astăzi, se împlinesc 199 de ani de la arborarea primului steag al instituției Poliției în spațiul românesc – Drapelul Agiei. De asemenea, sunt aproape două secole de la legalizarea funcționării instituției Poliției Române ca parte integrantă a sistemului de stat, de la stabilirea unitară a atribuțiilor instituției Poliției Române și de la încadrarea acestora în normele dreptului european.
„199 de ani de la asocierea acestui moment istoric laic cu sacralitatea marii sărbători a Bunei Vestiri, 199 de ani de evoluție comună a celor care au împlinit misiunea polițienească și a celor care au avut nevoie de această împlinire, 199 de ani reprezintă o secundă, o clipă, o străfulgerarare în oceanul timpului, 199 de ani, pentru Poliția Română, reprezintă o viață formată din nenumărate experiențe, trăiri, eforturi, succese, neîmpliniri, așteptări, victorii și înfrângeri totodată, o viață multiplicată în mii și mii de alte vieți, care au fost și care sunt. De aceea, cu speranța viitorului, spunem : La mulți ani Poliției Române, La mulți ani polițiștilor români! Pentru că viața continuă, atât pentru noi, cât și pentru dumneavoastră – societatea în serviciul căreia am fost, suntem și vom fi!”, au scris reprezentanții Poliției Sibiu pe pagina oficială de Facebook.


