Locuitorii din Tilișca se întorc la declarația pe propria răspundere pentru a ieși din casă

 38 total views,  8 views today

Tilișca a atins, astăzi, o rată de incidență de peste 6 la mia de locuitori. Localitatea sibiană a ajuns la 6.2, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, va intra în carantină.

Autoritățile județene au efectuat analiza de risc a localității și a transmis-o Institutului Național de Sănătate Publică pentru acordarea avizului de carantină zonală.

„Având în vedere faptul că în UAT Tilișca, rata de incidență cumulată înregistrată în ultimele 14 zile este de 6,2/1000 de locuitori, conform art. 12 din Legea nr 136/2020 Direcția de Sănătate Publică a efectuat analiza de risc a acestei localități și a transmis-o Institutului Național de Sănătate Publică pentru acordarea avizului de carantină zonală, urmând ca în funcție de răspunsului INSP, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, să se întrunească și să adopte măsurile care se impun”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Conform legislației în vigoare, cei care intră și ies în/ din localitate vor trebui să prezinte o declarație și să se încadreze în excepțiile prevăzute de lege, care permit deplasarea în scopul asigurării bunurilor de strictă necesitate, în scop medical, profesional etc.
De asemenea, având în vedere faptul că în data de 17 martie, în UAT Târnava rata de incidență a depășit pragul de peste 3/1000 de locuitori, începând de mâine se vor aplica măsurile de prevenire aferente acestui prag.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.