Din Târnava, pentru prima oară pe covorul roșu

Filarmonica de Stat a avut astăzi onoarea de a efectua repetițiile în fața unor tineri ce au asistat pentru prima oară la un astfel de concert.

Sala Thalia a fost vizitată astăzi de tineri din comuna Târnava care au pășit pe covorul roșu, au avut ocazia să participe pentru prima oară la o repetiție, au stat în loja oficială și au vizitat impresionanta Sală Thalia care găzduiește spectacole de peste 230 de ani.

”Un grup de tineri din comuna Târnava a vizitat, astăzi, Filarmonica de Stat Sibiu. Cu multă curiozitate și chiar cu sfială, oaspeții noștri au pășit pe covorul roșu, apoi au intrat pentru prima oară într-o sală de spectacole, unde au asistat la o repetiție, și s-au simțit ca niște adevărate VIP-uri la loja oficială. Colegii noștri, Claudia Savu și Mihai Colibaba, le-au oferit un tur al impresionantei Săli Thalia, care, într-o formă sau alta, găzduiește evenimente culturale de peste 230 de ani, dar și o scurtă “lecție” despre istoria muzicală a Sibiului, pornind de la primele manifestări legate de contextul religios și breslele muzicanților din Evul Mediu, la dezvoltarea din perioada baronului Brukenthal și, mai departe, până la succesele recente ale Filarmonicii. Vizita celor 27 de tineri a fost posibilă prin intermediul proiectului „Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, derulat de Fundaţia Centrul European de Integrare a Romilor, în parteneriat cu Consiliul Judetean Sibiu”, au transmis reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.