„Casier” în patru labe strânge bani în centrul Sibiului

 42 total views,  4 views today

Imagine inedită pe pietonala Bălcescu din Sibiu!

Săptămâna aceasta, sibienii care au trecut prin centrul orașului au avut parte de o imagine aparte. O femeie care cânta la acordeon în inima Sibiului are un ajutor de nădejde când vine vorba de colectat bani de la trecători.
Un simpatic cățel din rasa Chow-Chow, echipat cu ochelari de soare, monitoriza cu mare atenție fiecare bănuț donat de trecători, oferind drept răsplată o privire drăgălașă.
Fie că au fost încântați de prestația artistică a femeii, fie pentru că au fost fermecați de simpaticul patruped, mulți dintre sibienii care treceau prin zonă s-au oprit să depună în cutie o mică răsplată sau să imortalizeze inedita prezență.
Cățelul a ajuns și pe paginile multor sibieni, care s-au amuzat de imaginea surprinsă.
„O imagine tare drăgălașă! Ne lipseau astfel de prezențe în centrul Sibiului care trebuia, cumva, animat, după atâta COVID”, a spus unul dintre ei.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.