Liliana Coldea a ocupat, înainte de funcția de director al Spitalului Județean Sibiu, postul de conducere la Spitalul CF din Sibiu. Aceasta și-a dorit să revină la Spitalul CF și a fost singurul candidat înscris în concurs. Cu toate acestea, competiția a fost anulată în ultimele clipe.
Coldea a dat în judecată Spitalul CF și, ieri, Tribunalul Sibiu a publicat pe site-ul oficial informații potrivit cărora medicul a câștigat procesul.
„Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta CL, în contradictoriu cu pârâtul SGCF Sibiu, şi, în consecinţă: Anulează Hotărârea nr. 10/16.08.2021 a CA al Spitalului SGCF Sibiu. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7002 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Sibiu, sub sancţiunea nulităţii”, se arată pe site-ul Tribunalului Sibiu.
Decizia nu este, însă, definitivă, putând fi atacată în termen de 15 zile.

