26 total views, 8 views today
Sibienii și nu numai sunt așteptați în Muzeul din Dumbrava Sibiului să împodobească crenguțele unui măr cu un mărțișor handmade. Proiectul inițiat de CNM ASTRA, „Mărțișorul și Pomul gândurilor bune” se va derula în perioada 27 februarie – 7 martie.
Potrivit organizatorilor, demersul este gândit special pentru a simboliza sosirea primăverii. Vizitatorii pot împodobi, astfel, crenguțele unui măr cu un mărțișor handmade și cu un gând bun scris pe cartonașe colorate.
„Astfel, pe Aleea Lemnului din Muzeul ASTRA, unul dintre pomii fructiferi din fața Complexului maramureșan (monument care va putea fi identificat cu ajutorul unei hărți puse la dispoziție la intrarea principală în Muzeu) va deveni în această perioadă personajul principal al primăverii”, spune Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.
În această perioadă, între orele 9.30-16.30, va avea loc și un atelier de împletit fir de mărțișor în Pavilionul Muzeal Multicultural cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2. Atelierul de va desfășura pe baza biletului de intrare.


