124 total views, 8 views today
Compozitorul, organistul, pianistul și profesorul de muzică César Franck va fi sărbătorit joi, 9 decembrie, de la ora 19, la Sala Thalia.
Concertul simfonic dedicat compozitorului César Franck îl are ca dirijor pe Gábor Horváth, iar ca solist pe Makcim Fernandez Samodaiev-cello. Din program vor face parte poemul simfonic Les Eolides de César Franck, Concertul nr 2 ”Presence” de Peteris Vasks și Simfonia în Do major de G. Bizet.
”César Franck este cel care a adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic. Acest concept de arhitectură muzicală se referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părți. César Franck are reușite deosebite și în variațiunile simfonice pentru pian și orchestră, o sinteză între sonată, variațiune și concert instrumental. Totodată, a scris și poeme simfonice și propune o inovație frapantă, prin adăugarea corului, al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă”, au transmis reprezentanții Filarmonicii din Sibiu.
Participarea la evenimente este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut minim 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV2. Accesul publicului se face în limita a cel mult 30% din numărul de locuri disponibile. Purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar prețul biletului este 40 de lei.

