37 total views, 8 views today
Evoluția negativă a pandemiei Covid-19 la nivel județean a impus aplicarea unei serii de măsuri și restricții generate de creșterea exponențială a cazurilor persoanelor confirmate cu virusul Sars-Cov-2 și implicit de creșterea cazurilor de natură medicală.
Activitatea pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu s-a adaptat situației. Astfel, în această perioadă, autospecialele de serviciu ISU Sibiu au acordat sprijin echipelor de vaccinare prin transportul organizat la cetățenii programați și au asigurat aprovizionarea și distribuirea necesarului de materiale de protecție și aparatură către spitale și Direcția de Sănătate Publică Sibiu.
Conform Alinei Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, începând cu 1 noiembrie, s-au transportat și distribuit materiale de protecție.
În acest sens, Spitalul Orășenesc a primit cinci injectomate și cinci concentratoare de oxigen de 5 litri, iar Direcția de Sănătate Publică Sibiu 300 de mănuși de protecție, 140.000 de seringi (1 ml) și 20.000 de seringi (3ml), ace rezervă (150 000), 3.500 de teste rapide, 10.000 litri de ser fiziologic, 5.000 de măști de protecție tip FFP2, 1.000 de măști de protecție tip FFP3 și 20.000 tampoane alcoolizate.
De asemenea, către Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu au fost trimise 1.500 de teste rapide.
„Totodată, în actualul context epidemiologic, pompierii militari acordă o atenție sporită în activitatea de prevenire și control în cadrul unităților sanitare, pentru evitarea unor posibile tragedii, care să îngreuneze gestionarea situației actuale. În următoarea perioadă, pompierii militari din cadrul ISU Sibiu, vor continua să sprijine necondiționat toate acțiunile întreprinse la nivelul județului Sibiu fie ele de natura medicală sau administrativă, pentru gestionarea cât mai eficientă și promptă a pandemiei COVID-19”, mai explică Voina.

