156 total views, 8 views today
58 de studenți, profesori și alți angajați ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au luat startul în cadrul Maratonului Internațional ce a avut loc, cu plecare din Piața Mare, în 2 octombrie. Aceasta este prima participare a ULBS la evenimentul sportiv, iar instituția academică a reușit să adune a doua cea mai mare sumă pe care companiile partenere a strâns-o în urma activităților de fundraising.
ULBS a contribuit cu peste 60.000 de lei la cauzele pe care le-a susținut, respectiv „FAST-ecograf portabil pentru ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă SMURD”, proiect al studenților de la Medicină din cadrul Asociației Voluntarilor SMURD Sibiu, și „Dăm Startul în Viață”, al Asociației Baby Care Sibiu, Asociației „Mâini Unite”, Organizației E.M.M.A. și al Asociației „Unii pentru Alții”.
Încălzirea, în curtea Rectoratului
Participanții ULBS s-au antrenat până în ultimul moment pentru cursa din cadrul Maratonului Internațional de la Sibiu. Chiar în dimineața evenimentului, aceștia și-au dat întâlnire în curtea Rectoratului Universității pentru a-și face încălzirea.
În total, cei 58 de reprezentanți ai ULBS au alergat 417 km, la acest capitol universitatea fiind pe locul 4 între companiile prezente.
„A fost vorba, în tot acest timp, despre echipa #ULBSaleargă. Sunt bucuros că am participat alături de colegii mei la această frumoasă aventură. A fost vorba mai mult despre drum, mai puțin despre rezultate… deși nici rezultatele nu sunt rele deloc!”, a spus Bogdan Gheorghiță, de la Departamentul de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane.
Teodor Boantă: „Abia așteptăm viitoarele provocări!”
Printre participanții la Maraton s-a numărat și „vocea” ULBS. Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a precizat că acest eveniment a fost o adevărată provocare. Fire sportivă, a mărturisit că participarea în sine nu a fost dificilă.
„Strict din punct de vedere sportiv, participarea la Maraton nu a fost dificilă, având în vedere faptul că eu am un stil de viață activ, echilibrat și sănătos! A fost, însă, o provocare deosebită, în sens pozitiv, să alerg alături de colegii din ULBS. Am format o echipă extrem de dedicată și implicată în susținerea cauzelor pentru care am alergat! Sunt bucuros că am reușit cu toții să încheiem cu bine cursele la care am participat și abia așteptăm viitoarele provocări!”, a spus, pentru Sibiul Azi, Teodor Boantă.
Studentă ULBS: „Simțeam cât de tare îmi bătea inima de emoții…”
Și studenții s-au arătat încântați de participarea la Maraton.
„Încă de la începutul cursei, chiar și când pășeam după linia de start, simțeam cât de tare îmi bătea inima de emoții… Mă cuprindea și un sentiment de apartenență, fiind înconjurată de persoane care alergau tot pentru o cauză nobilă. O comunitate cu suflet bun, asta am de spus față de participanții și susținătorii maratoniștilor. Faptul că am fost parte din Maraton alături de prietenii mei și de comunitatea ULBS, reușind să strângem bani pentru cauza noastră și desigur, să ducem ștafeta până la linia de finish, a fost una dintre cele mai faine experiențe din viața mea”, a spus Andreea Coman, ce a participat la ștafeta ULBS52.
FOTO: Bogdan Gheorghiță, Teodor Boantă


